Război TOTAL între Robu și Iancu pentru palmaresul lui Poli. Relația bună a celor doi pare că a ajuns la final

marian iancu si nicolae robu

Prietenia dintre Marian Iancu și Nicolae Robu s-a dus pe apa sâmbetei după declarațiile date de edil vineri. Primarul a vorbit pentru prima dată despre ce măsuri va lua dacă Iancu nu îi va mai da și  sezonul acesta dreptul ca echipa autorităților să utilizeze numele de ”Poli”. Liberalul s-a enervat, după doi ani în care a avut răbdare să aștepte palmaresul și nu a echipat fotbaliștii în violet,  iar astăzi a răbufnit și a dat de înțeles că fostul patron viola vrea bani pentru palmares. Iancu i-a dat o replică în stilul său caracteristic și nu s-a dat în lături să îl numească pe primarul Timișoarei escroc.


De când s-a înființat ACS Poli, prin mutarea echipei din Recaș, promovată în Liga a II-a, la Timișoara, primarul a așteptat ca Iancu să îi cedeze palmaresul gratis cum a promis. În acest timp, echipa s-a numit ACS Poli, nu Politehnica, și a jucat în alb-negru, nu alb-violet, dar și pentru aceste lucruri a avut acordul scris a lui Marian Iancu. Patronul SC Politehnica Timișoara SA s-a sucit și spune că nu mai poate ceda plamresul, deoarece de vara viitoarea vrea să revină în fotbal cu echipa lui, în liga a II-a. De aceea, nu își va mai da acordul nici ca echipa autorităților să se numească ”Poli!, cuvânt atât de drag bănățenilor iubitori de sport.

Iancu are palmaresul în urma unei asocieri în participațiune pe 25 de ani cu asociația non-profit reprezentată de Viorel Boiț, continuatoarea istorica a lui Poli după ruperea echipei de fostul Institut Politehnic, actuala Universitatea Politehnica din Timișoara. Asocierea a început în 2007, iar Robu se gândește să conteste în instanță acordul.

“Doresc să luăm dreptul de utilizare a palmaresului de la aceasta societate comercială pentru că nu a avut activități fotbalistice. Nu sunt dispus să plătim pentru dreptul de folosință al palmaresului. Dacă administratorul judiciar a făcut o notificare prin care vrea să ne interzică nouă să ne numim până și ACS Poli, atunci eu sunt un om care acționează. Drept urmare voi cere rezilierea acelui contract de participațiune care dă drept de folosință al palmaresului pe motiv că nu are activitate fotbalistică. Rezilierea contractului poate fi decisă de instanță”, a declarat Nicolae Robu vineri.

Răspunsul lui Iancu a fost unul pe măsură.

“De ce să se mai chinuie să ne ia palmaresul în instanță, să își pună cagula pe față, să  intre peste noi noaptea în casă, să ne dea în cap, să ne calce în picioare, și să ne ia palmaresul. Așa procedează escrocii. Primarul Robu pe care îl cunosc eu este un om serios, eu nu cred că a făcut aceste declarații. Dacă nu le-a făcut, îmi cer scuze față de dânsul. Dacă așa a declarat, acesta este un alt tip de Robu. S-a mai întâmplat ca dânsul să facă declarații pe care să nu le recunoască față de mine.  Eu cred că România este un stat de drept și că palmaresul nu ne poate fi luat în instanță printr-o escrocherie”, a spus Iancu, ca răspuns la declarațiile primarului.

De altfel, Iancu i-a bătut obrazul lui Robu după ce a spus că în trecut, l-a ajutat să câștige în instanță procesul cu italianul Claudio Zambon.

“El știe cât l-am ajutat eu în trecut, ditamai Institutul Politehnic, se făcea de râs în instanță în fața lui Claudio Zambon, a precizat Iancu. Totuși, finanțatorul vechii echipe spune că nu se va răzbuna pe ACS Poli în sensul de a-și retrage jucătorii pe care ăi are în coproprietate cu clubul. Eu nu voi acționa nicioată împotriva echipei ACS Poli în plan sportiv. ei și acum joacă pe infrastructura pe care eu le-am pus-o la dispoziție, pe 2 lei și 10 bani, ca să aibă unde să joace”, a adăugat Iancu.

Rămâne de văzut cum se va termina cearta dintre cei doi, deoarece lucrurile sunt probabil doar la început. Liga a II-a începe în 30 august, și până atunci echipa trebuie să aibă un nume. Cel mai probabil, cel mai mult se va bucura de ruptura Iancu-Robu, dacă cei doi nu se vor împăca, pesedistul Titu Bojin, cel care abia aștepta să scape de bucureștean.

 

 

Leave a Reply