Nuntă marea în lumea sportivă timișoreană. Boxerul Flavius Biea a renunțat la burlăcie

biea.nuntaÎntr-o vacanță între două meciuri de box profesionist, carismaticul pugilist Flavius Biea a decis să își unească destinele cu frumoasa sa logodnică, Roxana. Sportivul a dat deja cu ”subsemnatul” la starea civilă din Arad, iar în acest sfârșit de săptămână, Flavius și aleasa inimii sale vor depune jurămintele și în fața lui Dumnezeu. Cei doi se vor cununa religios tot în Arad, iar petrecerea de nuntă se va ține la un restaurant din Timișoara.


Flavius Biea este născut în Arad, la fel ca și soția sa Roxana, de aceea, au ales ca o parte a nunții să se desfășoare pe malurile Mureșului. Însă boxerul este stabilit de mulți ani la Timișoara, unde s-a pregătit pentru titlurile luate în boxul amator, sub atentă supraveghere a unchiului său, antrenorul Gheorghe Biea. Se anunță o nuntă ca-n povești, mai ales că Roxana Biea este și o frumusețe ieșită din comun, la fel ca și iubitele pugliștilor de adulați în SUA. Cei doi au hotărât să se căsătorească acum deoarece pe plan sportiv, pentru Flavius este o perioadă mai liberă, după ultimul meci al său, de la gala „Timișoara – Capitala boxului românesc”.

În 2014, boxerul născut la Arad a avut doar un meci la profesioniști, cel de la Timișoara. Atunci, sub privirea atentă a Roxanei, Flavius Biea l-a învins la puncte pe bucureșteanul Robert Cristea, fiind și prima sa reprezentanție la profesioniști acasă, la Timișoara. A fost o victorie muncită pentru Biea, căci nici Cristea nu s-a lăsat învins prea ușor, și a șaptea din palmaresul de invincibilitate a puglistului timișorean. Biea a trecut în 2013 la profesioniști, și de atunci este invincibil. Timișoreanul a câștigat prin KO cu bulgarul Pavel Petkov și turcul Goekhan Kaya, la puncte cu turcul Halil Ibrahim Erdogan și Ionuț Trandafir, din nou prin KO cu cehul Patrick Szamko, și la puncte cu polonezul Marius Biskupski, toate, meciuri desfășurate în 2013.

Ținta lui Biea este centura de campion european la categoria semimijlocie. Următorul hop până atunci va fi un meci dintr-o gală care va avea loc la Hamburg în septembrie. Deocamdată, românul nu știe care va fi viitorul său adversar, dar se pregătește intens la Timișoara. Biea  rămas acasă după victoria cu Cristea din 29 martie, deși este legitimat la clubul EC Boxpromotion din Hamburg. Până se va reîntoarce pe tărâm german, Flavius și Roxana vor avea timp și de luna de miere, urmând ca din toamnă, sportivul să își continue drumul spre centura europeană.

foto: www.facebook.com

Leave a Reply