EXCLUSIV! Parchetul Militar a pus sub acuzare patru jandarmi din Timisoara, care au ridicat abuziv armele unui vanator si l-au “sechestrat” cateva ore la sediu

Parchetul Militar din Timisoara a decis sa puna sub acuzare patru jandarmi din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Timis, care sunt cercetati sub aspectul comiterii infractiunilor de lipsire de libertate in mod ilegal si abuz in serviciu.


Subofiterii Florin Gruiescu, Adrian Petrescu, Ionel Pupsa si Florentin Stanciu au primit calitatea de suspecti in dosarul 266/2016 si nu este exclus ca procurorii militari sa extinda cercetarile si asupra altor militari.

Cei patru sunt acuzati ca, in noaptea de 30/31 august 2016, in localitatea Silagiu, langa Buzias, au retinut o persoana, i-au ridicat armele de vanatoare, dupa care au condus-o la sediu, unde a fost detinuta ilegat timp de 5 ore.

“Ridicarea armelor si a documentelor personale s-a facut in mod abuziv, fara a mi se prezenta o justificare legala, cata vreme nu am comis nici o infractiune si nici macar contraventie la regimul armelor sau la regimul vanatorii. De asemenea, mi-au fost retinute documentele personale de catre un superior al echipajului de jandarmi, care a sosit la fata locului, dupa ce anterior m-a amenintat prin telefon de mai multe ori. Desi am solicitat in mai multe randuri prezenta unui lucrator al Serviciului Arme, jandarmii au sustinut ca au fost autorizati telefonic de un lucrator de la Arme sa procedeze in acest fel”, precizeaza Boran Tinel Trandafir, 42 de ani, din Timisoara, in plangerea depusa la Parchetul Militar.

De asemenea, petentul atrage atentia ca, de regula, in zona Buziasului, anumite echipaje de jandarmi se comporta in mod abuziv cu persoanele care vin la vanatoare, cu autorizatii legale, ridicandu-le armele sub pretextul unor verificari ulterioare. Toate acestea, fara a cere prezenta lucratorilor de la Serviciul Arme, Explozivi, Substante Toxice. (G.I.)

Leave a Reply